Salutare tuturor! Sper că al doilea articol vă găsește cu bine și că sezonul rece nu v-a dat prea tare peste cap organismul. Dacă în primul articol am povestit puțin despre mine și despre cum am inceput sa desenez, astăzi m-am gândit să abordez un subiect ce ține tot de începuturi, dar raportat la istoria umanității.
Cele mai vechi dovezi ale artei umane datează din epoca paleolitică, acum aproximativ 40.000 de ani. Această perioadă este marcată de apariția picturilor rupestre și a sculpturilor primitive, care ne oferă o privire în lumea și gândurile strămoșilor noștri. Deși celebrele picturi rupestre din peșteri precum Lascaux și Altamira sunt bine cunoscute, oamenii preistorici nu au creat artă doar în peșteri. Se pot descoperi expresii artistice și pe obiecte de uz zilnic, precum pietre sau oase gravate, dar și pe statuete mici, cum ar fi Venus din Willendorf. Aceste artefacte demonstrează o înțelegere profundă a proporțiilor umane și a simbolismului.
De ce au creat oamenii preistorici artă?
Dacă ne gândim la o pagină de Instagram din zilele noastre, picturile rupestre nu erau doar o metodă de a ‘posta’ momente din viață, ci și un mod de a comunica cu ceilalți membri ai tribului, de a învăța și de a proteja comunitatea, dar v-ați gândit vreodată ce i-a determinat pe oamenii preistorici să creeze artă rupestră? Această întrebare a fost studiată de cercetători din mai multe domenii, precum arheologie, antropologie și psihologie. Rândurile ce urmează prezintă o serie de posibile motive:
1. Ritualuri și Religie:
Una dintre cele mai populare teorii este că arta rupestră avea o funcție ritualică sau religioasă. Picturile ar fi putut fi folosite în ceremonii pentru a asigura succesul vânătorii, fertilitatea, protecția împotriva spiritelor rele sau pentru a aduce prosperitate comunității. Desenele cu animale, de exemplu, ar fi avut rolul de a "captura" esența animalului pentru a facilita vânătoarea.
2. Comunicare și Învățare:
Arta rupestră ar fi fost și un mijloc de a transmite informații și cunoștințe între generații. Imaginați-vă că oamenii preistorici foloseau aceste picturi pentru a învăța noile generații despre tehnici de vânătoare, animalele periculoase sau locurile de vânătoare.
3. Magie Simpatică:
Teoria magiei simpatice sugerează că oamenii credeau că prin desenarea animalelor sau a scenelor de vânătoare puteau influența realitatea. De exemplu, desenarea unui animal rănit putea fi văzută ca o metodă de a aduce succes în vânătoare prin "vătămarea" simbolică a animalului. Sunt curioasă câți dintre voi v-ați gândit la voodoo. 🤣
4. Auto-Exprimare și Identitate:
La fel ca și în cazul artei moderne, oamenii preistorici ar fi putut folosi arta ca formă de auto-exprimare. Fiecare desen ar putea reflecta gândurile, temerile sau visele creatorului, iar unele simboluri ar fi reprezentat chiar identitatea unui grup sau a unei comunități.
5. Cercetări Cognitive:
Studii recente sugerează că arta ar putea să fi fost legată de evoluția creierului uman, odată cu dezvoltarea capacităților cognitive de abstractizare și simbolism. Crearea artei ar fi fost o manifestare a acestei noi abilități de a gândi în termeni abstracti, de a interpreta lumea din jur în moduri mai complexe.
6. Estetică și Plăcere Vizuală:
Este posibil ca oamenii preistorici să fi creat artă pur și simplu dintr-o plăcere estetică și dorința de a înfrumuseța mediul lor înconjurător. Aceasta ar fi fost o activitate recreativă care aducea bucurie și satisfacție.
Curiozități despre materialele și tehnicile de pictură rupestră
Dacă v-am plictisit cumva cu informațiile anterioare, poate vă captez atentia vorbind puțin despre cum obțineau oamenii preistorici culorile și tehnicile de preparare a vopselurilor.
Un aspect interesant al picturilor preistorice este felul în care oamenii acelor vremuri și-au creat vopselele. Foloseau pigmenți minerali naturali, cum ar fi ocrul, care le dădea acele nuanțe calde de roșu, galben și maro. Probabil că ocrul era ușor de găsit în sol, fiind bogat în fier. În schimb, pentru negru, apelau la cărbune, pe care îl obțineau simplu, din arderea lemnului. Mai sofisticat era dioxidul de mangan, care le permitea să creeze nuanțe de negru mai intens sau chiar violet.
Ca să fie vopseaua mai rezistentă și să adere mai bine pe pereții peșterilor, amestecau pigmenții cu diverse ingrediente ”lianți”– de la grăsime animală și sânge, până la apă sau chiar saliva lor. Apoi, aplicau vopseaua cu ce aveau la îndemână: fie direct cu degetele, fie cu pensule primitive făcute din păr de animale sau plante. Cea mai ingenioasă metodă însă mi se pare pulverizarea vopselei – suflau pigmentul prin tuburi de os, creând efecte spectaculoase pe pereții peșterilor.
Un alt detaliu fascinant este faptul că oamenii preistorici foloseau nu doar pigmenți minerali, ci și materiale organice mai puțin durabile, precum cenușa provenită din arderea oaselor sau chiar plante pentru a obține culori mai delicate. Se crede că uneori experimentau cu aceste materiale, încercând să își extindă paleta de culori, deși rezultatele nu erau mereu permanente. În mod surprinzător, nuanțele care s-au păstrat cel mai bine de-a lungul miilor de ani sunt cele minerale acel roșu vibrant din ocru și negrul intens din mangan sau cărbune.
Un alt aspect care mi-a atras atenția este creativitatea lor în aplicarea vopselei. Se pare că uneori, ca să obțină efecte de umbre sau texturi, presau mâinile pe perete și apoi pulverizau vopseaua în jurul lor, lăsând în urmă contururi perfecte, după cum puteți observa în imaginea de mai sus ”Peștera mâinilor, din Patagonia”, . E incredibil să te gândești că aceste amprente, pe care le putem vedea astăzi, sunt urme directe ale prezenței lor, ca și cum acești oameni din trecut ar fi încercat să spună "am fost aici".
Cum vi se pare? Credeți că arta preistorică era doar o metodă de supraviețuire sau că reflecta ceva mai profund? Aștept părerile voastre în comentarii! 😁
Postat pe: 10.10.2024